CHILL - Chișinău Laborator Literar este un festival internațional dedicat literaturii contemporane, traducerii și dialogului cultural. Timp de opt zile, orașul devine un spațiu de întâlnire pentru scriitori, traducători, editori, jurnaliști, artiști, profesioniști ai cărții și cititori din Republica Moldova și din Europa.
Chișinăul se află aproape la mijlocul distanței dintre Baku, cea mai estică capitală a statelor Parteneriatului Estic, și Bruxelles, centrul instituțional al Uniunii Europene: 1.873 km până la Baku și 1.855 km până la Bruxelles, în linie dreaptă. Conceptul festivalului pornește de la poziția simbolică și culturală, dar și geografică, a Chișinăului: un oraș situat între Est și Vest, între limbi, istorii și sensibilități care interacționează, se influențează și sunt reflectate în cultură și literatură. CHILL promovează cultura română din întreg spațiul românesc, punând în valoare limba comună, patrimoniul cultural împărtășit și dialogul viu dintre autorii, editorii și cititorii de pe ambele maluri ale Prutului.
Festivalul include întâlniri literare, lecturi publice, lansări de carte, dezbateri, proiecții de film, expoziții, ateliere profesionale și activități educaționale. Prin CHILL Network, programul ajunge și în licee și universități, încurajând lectura, creativitatea, colaborarea și accesul tinerilor la cultură.
Cea de-a patra ediție a Festivalului CHILL - Chișinău Laborator Literar are loc în perioada 17–24 septembrie 2026 și reunește, în Republica Moldova, nume importante ale literaturii contemporane din 11 țări.
Programul festivalului:
8 zile cu zeci de evenimente,
17-24 septembrie 2026
Proiect finanțat de:
Proiect susținut de:
Parteneri:
Parteneri media:
